De ce să nu citesc

Nu e absolut nicio ironie intenționată. Chiar mă întreb de ce să nu citesc. Ce-mi rămâne altceva de făcut?

De ce să nu citesc

Anul ăsta am decis s-o las mai ușor cu cititul. În decembrie mi-am făcut un minunat plan de citit nu mai mult de 3 cărți pe lună. Una în română, una în engleză și una în germană. Voiam și vreau în continuare să-mi încetinesc ritmul de lectură, să absorb mai mult din ceea ce citesc și să o iau un pic pe arătura a ceea ce citesc, Nu vreau să stau la suprafață, sau cum zice Cărtărescu în “Nostalgia”, să termin de citit o capodoperă la 3, și la 4 să mă apuc de alta.  

Toate bune și frumoase. Numai că dacă mă uit la primele 3 luni din an, deja mi-am depășit porția de lectură cu 13,76%, plus că m-am surprins făcând planuri să mai arunc vreo carte, două, pe lângă cele planificate pentru următoarele luni. Noroc că mi-am dat seama ce enormitate sunt pe cale să comit și am zis că las eseurile Virginiei Woolf și confesiunea lui Tolstoi pe altă dată. Acum că am mintea limpede din nou, stau și mă întreb de ce mă torturez. Dacă sunt așa mare cititoare pe cât mă cred, e aiurea să-mi impun limite. Ia și citește, ce te ține în loc? 

Tocmai asta e, am nevoie de ceva să mă țină în loc. Să-mi dea aer să respir, să-mi dau și eu seama că e primăvară că de câte cărți am în cap, nici nu am văzut cum s-a făcut aprilie. Așa că, de ce să nu citesc? Întrebarea însă se cere rostită cu un anumit accent ca sensul pe care vreau să i-l dau să fie aparent. Rostită cu un ton ascendent, mă transformă într-o persoană care nu are niciun dubiu cu privire la motivele pentru care nu ar citi. Rostită cu un ton descendent cu accent pe “ce” ar induce ideea că intru în defensivă, că m-ar obliga cineva să pun cartea deoparte și eu aș vrea să știu de ce sunt obligată. Eu rostesc întrebarea cu un ton descendent cu accent pe “nu”. Eu citesc și vreau să știu ce motive există pentru care nu aș citi.  

Îmi las creativitatea să zburde. De ce să nu citesc? 10 răspunsuri. 

1. N-am vreme. De dimineața până seara la lucru, yoga, plimbări cu Lupu (câinele meu) în natură, gătit și blog, unde să mai am vreme și de juma de oră de citit pe zi?

2. Hai să recunoaștem, cititul e boring. Virginia Woolf spre exemplu, că tot e scriitoarea mea preferată. Cui îi pasă că Mrs. Dalloway a decis să-și cumpere singură florile, și dacă tot vorbim despre asta, clar că ar trebui să și le cumpere singură. Să mai vadă și înalta societate cum trăiește restul lumii. 

3. Pe deasupra, e și greu să citești. Bazaconiile postmoderniste ale lui Cărtărescu, în stilul “Orbitor” și “Nostalgia” și mai știu eu ce. Personajele visează sau e totul real sau cum e? Clar și la obiect nu e.

4. Tot mai bine mă uit la film. Am văzut “Dune” de curând. Jessica, mama lui Paul îl manipulează să ia rolul de Mesia. E și mai simplu să văd lucrurile așa decât să-mi bat capul cu problemele de conștiință care îl obsedează pe Paul după ce devine Mesia.

5. Nici noaptea nu pot dormi. “Prietena mea genială” m-a ținut trează nopți întregi cu aventurile Lilei și Elenei și cu paralelele pe care le-am văzut în propria mea viață. Și apoi la lucru abia mi-am ținut meetingurile de dimineață. 

6. Cititul nu e productiv. Nu-i ca și cum m-ar plăti cineva că citesc cărți. Dacă viața mea interioară tot are de suferit, măcar să investesc o oră în plus la lucru, unde sunt plătită. 

7. Youtube și Instagram sunt mai fun. Cu siguranță mai fun decât să citesc “Anna Karenina“, unde Levin se chinuie ba s-o cucerească pe Kitty, ba să ducă o viață simplă de țăran, așa cum și-o imaginează el ca moșier. 

8. N-am nevoie să citesc despre problemele altora. În “Zilele abandonului” e vorba despre o femeie părăsită de soț care cumva găsește calea să meargă mai departe. Să-și vadă fiecare de necazurile ei și fiecare să se salveze singură. 

9. Cărțile încă se cenzurează.  “Amantul doamnei Chatterley” e un exemplu mai vechi. Scenele de amor fierbinte între lady Chatterley și amantul-grădinar n-au făcut parte din textul cărții timp de 30 de ani. Ce vremuri trăim, unde toate astea ne stau la dispoziție. 

10. Nu pot să am încredere în recenziile la cărțile contemporane. Emoții complexe. Personaje captivante. Călătorii literare profunde. Probabil cititorii jucau badminton până vreun AI le genera recenzia. 

Alte motive pentru care să nu citesc? Sunt sigură că și voi puteți adăuga la listă. 

share & like

written by

Diana Avatar

your thoughts?