Am crescut într-o casă plină de cărți, cu două biblioteci de literatură clasică la dispoziție, și cu un munte de cunoștințe despre literatură pe care bunica mea îl dezvăluia când avea timp și dispoziție. Dar a fost nevoie de 20 de ani pentru a descoperi “Patimi” și povestiri de Sofia Nădejde printre cărțile buncii mele. Vorbeam despre Rebreanu, Eminescu, Slavici, Sadoveanu, despre realism și poezie, despre romanul rusesc și cel franțuzesc, dar, îmi dau seama abia acum, nu am vorbit niciodată despre Sofia Nădejde, despre Hortensia Papadat-Bengescu, și doar puțin despre literatura pentru copii de Ana Blandiana. Nu cred că bunică-mea avea un gol în vocabularul ei literar, dar literatura pe care ea o citea și o preda era până la urmă dictată de contextul, și mai ales limitele, sfârșitului de secol 20 în mediul academic românesc. Curios că scrieri de autoare române avea în bibliotecă, dar nu venea prea des vorba despre ele. Ea mă conducea pe drumul pe care ea însăși îl urmase și învățase.
Din unghiul ăsta, al limitelor societății și alor educației, care se răsfrâng apoi în viața de zi cu zi, încerc să înțeleg romanul “Patimi” de Sofia Nădejde, primul ei roman, publicat inițiai în foileton, apoi, în 1903, pentru prima dată în volum. Autoarea a fost redescoperită în ultimii ani, romane și povestiri de-ale ei au fost republicate într-o limbă română modernă care păstrează savoarea limbii române de acum 120 de ani, și a fost inaugurat un premiu în numele ei. Alături de soțul ei, Ioan Nădejde, autoarea a fost activă în mediul socialist, mai ales după căsătoria din 1874 și mutarea cuplului la Iași. Nădejde credea în rolul femeii ca mamă, nevoia de educație, și ieșirea din limitele impuse cum că singura menire a femeii ar fi căsnicia și mai multe nu trebuie ea să știe. Autoarea a publicat în ultima parte a secolului 19 eseuri pe teme feministe, care dezvăluie atât gândirea ei progresistă, dar și limitele lumii din care făcea parte. În paralel, a publicat și proză, care redă în stil literar idealurile ei feministe și socialiste. Romanul “Patimi”, văzut în multe cercuri literare drept primul roman feminist din literatura română, e probabil exemplul perfect pentru o introducere în sfera de gândire a Sofiei Nădejde.
Patimi, un rezumat
“Patimi” de Sofia Nădejde urmărește povestea Matildei, căsătorită cu boierul Todiriță Mustea, o femeie nemulțumită de viața de la țară și de căsnicia ei, și care intră într-o relație extraconjugală cu Iliescu, student la Drept. Mustea e boier de țară, care se căsătorește cu “târgoveața” Matilda împotriva sfatului părinților, sfat care cartea va dovedi că ar fi trebuit să fi fost urmat. Dar în amalgamul de poveste cu morală, tentă socialistă și feminitate “educată”, dar nesupusă, a Matildei stă complexitatea romanului. Povestea e rapidă și complicată, schimbă între obiceiuri și superstiții rurale la ambiții urbane, între satul românesc și orașe din Italia și Elveția, între dorința de a avea o viață îndestulată și patima oarbă a iubirii. Din dorința pentru o viață de iubire, cum crede Matilda, ajunge să fure bani și să fugă cu Iliescu, iar personalitatea ei și alegerile pe care le face o împing pe un drum al dezastrului pe toate planurile.
Matilda e o antieroină, personaj complex și bine conturat, ceea ce permite romanului să critice iluziile ruralo-romantice, dar și educația din epocă a femeilor. Desigur, Matilda își face alegerile cu bună știință, chiar o ludiciditate rece e vizibilă în partea a doua a romanului, când își dă seama că viața cu Iliescu e departe de ce visase ea. Dar și alegerile ei sunt dictate de mai mulți factori. Pe de o parte e patima, cancerul care salasluiește în ea și o leagă cu lanțuri de Iliescu, dar pe de altă parte e lipsa de opțiuni și lipsa de siguranță economică. Femeile, nu doar Matilda, sunt sărace, nu au fonduri proprii și sunt dependente de căsătorie. Dar existența ambilor factori creează ambiguitate, prin care Sofia Nădejde aduce în lumină patimile individuale și efectele lor sociale.
alte povestiri
“Patimi” a fost primul roman publicat de Sofia Nădejde, dar, înainte de asta, autoarea debutase literar în 1885, în “Contemporanul”, publicația unde numele ei de publicistă era deja cunoscut. Prima ei povestire, “Două mame”, am citit-o azi, 140 de ani mai târziu, ca pe o introducere ficțională în tematica feministă și socialistă care o va preocupa pe Nădeje în povestirile, romanele și piesele de teatru ce vor urma până în 1916, când Primul Război Mondial izbucnește în Regat. În povestire, autoarea sondează limitele impuse ale atașamentului matern, și arată cum sacrificiul femeii e cerut și normat social, mai ales în clasele de jos ale societății.
Două povestiri care sunt în mod direct legate de romanul “Patimi” sunt “Așa a fost să fie” și “Fiecare la rândul său”. Ambele au fost publicate inițial tot în “Contemporanul”, iar apoi în volum în 1893, respectiv 1895. Prima povestire redă în detaliu un episod marginal din roman, în care un fiu își ucide tatăl adulter, atât din motivul de a-și apăra mama, dar și pentru că tatăl nu se îngrijise financiar de familie. Sărăcia la sat și violența în familie revin mereu și mereu în opera scriitoarei, dar percepția diferă în funcție de mediul de proveniență al personajului principal. În a doua povestire amintită Jules și Duduia sunt un cuplu citadin, dar femeia nu e fericită și se refugiază în brațele lui Nicolescu. Ca și în roman, patima, sau imoralitatea, e miza. Atât Duduia, cât și Matilda, sunt femei burgheze care cad pradă imoralității datorită plictisului vieții de huzur. Să fie asta morala pe care Sofia Nădejde vrea să o transmită?
cât de feminist e romanul Patimi de sofia nădejde
Trebuie să recunosc că nu am educația literaturii române scrise de femei și a fost nevoie de o mică acrobatică a gândirii să mă gândesc la feminism în română. Într-un fel straniu, îmi vine foarte ușor să mă gândesc la feminism în germană, limba în care lucrez, sau în engleză, limba în care am întâlnit feminismul prin literatura Virginiei Woolf, dar conceptul în română mi-a fost până acum străin. A fost nevoie să mă gândesc puțin până să-mi dau seama unde se găsește feminismul într-un roman socialist din 1903 despre o femeie adulteră, violentă cu propria fiică, nemiloasă cu propria soră și târâtă de o patimă de neînvins pentru un bărbat mai mult decât mediocru.
Un ajutor deosebit a fost articolul din Observator Cultural de Alina Purcaru, care scrie că “mesajul emancipator pare că se se dezvăluie, mai degrabă, printr-o tehnică a contrastului”. Matilda nu e un model de femeie care luptă pentru drepturile femeilor într-o societate potrivnică, precum jurnalista Mary Datchet din romanul din 1919 al Virginiei Woolf, “Night and Day”, de exemplu. Matilda e o antieroină, o culme a slăbiciunilor umane și defectelor de caracter, preocupată de admirația bărbaților și de confortul social.
Matilda fusese fată săracă, se măritase spre a-și asigura viața, nu din iubire. Încă de la pension le spunea colegelor că se va mărita din interes […] Matilda era dintre acele femei menite a cădea pradă iubirii la vârsta de mijloc, atunci când patima nu mai cunoaște margini și-i soră cu nebunia[…] Pe Matilda o împingea la o asemea legătură tot mai mult urâtul, viața monotonă a femeii care are totul de-a gata, care nu ia parte la grijile bărbatului, nici nu vrea să-și facă din gospodărie o îndeletnicire plăcută și zilnică.
Sensibilitățile noastre de femei moderne care trăiesc în secolul 21 se răzvrătesc cu siguranță la cititul paragrafului de mai sus, mai ales că se aude clar vocea moralizatoare a autoarei, cum că femeia e datoare să muncească lângă bărbat și să-și îndrăgească gospodăria. Trebuie însă să ne amintim că Nădejde era părtașa socialismului și a scrierilor lui Engels, care legau poziția dezavantajată a femeii în raport cu bărbatul de situația economică a familiei. În eseul “Robirea femeii și emanciparea ei”, publicat în 1886, autoarea oferă o explicației a “robiei” de care femeia suferă și cum că munca și o situație economică stabilă ar fi calea de ieșire. Dar, spune ea în alt eseu, ambele sunt condiționate de o educație autentică, nu doar pregătirea în vederea măritișului. Și Matilda nu a avut parte de o astfel de educație, la fel ca multe dintre contemporanele lui Nădejde. Vedem deci în firul narativ la romanului că lacunele unei societăți oarbe la nevoia de educație a femeii duc la eșecul pe plan atât personal, cât și social. Femeia fără avere sau profesie trebuie să „se asigure” prin căsătorie, ceea ce convertește iubirea în tranzacție și viața de familie în contract economic.
De ce am citit în liceu “Mara” de Slavici, și nu (și) “Patimi” de Sofia Nădejde? De ce Vlahuță și Delavrancea sunt, oricât ar fi ei de obscuri pentru publicul cititor (sau liceal) de azi, nume care parcă-parcă ar spune ceva, dar Nădejde nu prea spune nimic? Numele tuturor autorilor menționați sunt legați de ficțiuni ale vieții rurale, dar Nădejde nu a avut noroc să fie amintită în istoriile literare. Chiar și luând în considerarea valoarea estetică sau analiza psihologică, care era la loc de mare cinste în realismul primei jumătăți a secolului trecut, asta nu înseamnă că romanul rural scris de o femeie, și preocupat de statutul femeii, de inegalități de gen și de lupta pentru educație, poate fi uitat. Aducerea numelui Sofiei Nădejde în prim-plan azi e un semn poate că lupta merge spre a fi câștigată, și eu nu pot fi decât recunoscătoare bunicii mele că a prevăzut asta cumva și a avut grijă să aibă scrierile ei în biblioteca dealtfel dominată de nume masculine.
your thoughts?