Din primăvara lui 2020 până în toamna lui 2022 am trăit într-un fel de ceață. În februarie 2020 l-am vizitat pe frate-meu în Londra și o prietenă medic mă avertizase să mă țin departe de oameni în metrou că umblă ceva virus. Nu prea i-am dat atenție, nu sunt eu prea sensibilă la răceli. Și din martie au venit avertizările oficiale și nu a mai contat dacă sunt sensibilă sau nu. Nu știam cât o să țină încordarea, în cine să avem încredere, dacă asta va fi viața de acum înainte. Am descoperit podcastul 2030.ro târziu, în 2023, când corona nu mai înseamnă nimic, dar cred că mi-ar fi prins bine acum doi ani. În 2021 zece autori români contemporani și-au imaginat un 2030 dictat de condiții de epidemie, un viitor unde viața merge înainte, cu corona, cu încălzirea globală, cu noi pe care ne avem.
pe scurt
Proiectul e inițiativa lui Robert Bălan, regizor, jurnalist cultural și performer, printre multe altele. Povestirile sunt scurte, doar de 20 de minute sau mai puțin, și sunt scrise în stiluri diferite, unele lirice, altele umoristice, altele axate pe firul narativ. Textele abordează în principal teme politice sau de satiră socială și cred că sunt o introducere perfectă în opera și interesele autorilor care au contribuit. Unele pătrund dincolo de suprafața narațiunii în mintea personajului, altele sunt scrise în stil SF cu tentă de distopie, și încă altele în stil documentar. În “Întâlnire”, de exemplu, Ana Irina Lupu își imaginează o întâlnire într-un spațiu virtual între o tânără și partenerul perfect, creat cu ajutorul inteligenței artificiale. Elena Vlădăreanu scrie ficțiune de suspans în “Tranziția”, o lume în care legea e dată de corona, iar o femeie și un bărbat au așteptări și dorințe diferite de la o relație fizică ilegală.
voce și muzică de fundal
Actorii care dau viață textelor prin lectură par să fi fost aleși pe sprânceană pentru că vocile lor redau perfect atmosfera narativă, dar și personalitatea personajelor ficționale. Povestirea lui Mihai Duțescu, “Denunț”, de exemplu, e scrisă într-un stil de scrisoare deschisă, și critică lipsa de acțiune a instituțiilor publice în cazuri de corupție. Rolando Matsangos, actorul care citește textul lui Duțescu, își măsoară perfect inflexiunile de voce, din care străbate și satira subtilă, și răbdarea și stăruința personajului principal în fața figurilor politice care aduc mult a ce vedem în presa independentă.
Actorii de voce citesc povestirile pe muzică din fundal. Compusă de Miron Ghiu, muzica redă perfect atmosfera acelor zile nesigure din 2021. Efectul e vizibil mai ales în prozele care sunt mai orientate spre modul în care personajele dintr-un viitor 2030 se împacă cu un cotidian din care nesiguranța și teama nu sunt nimic ieșit din comun. “Boboteaza” Laviniei Braniște se intersectează doar incidental cu subiectul pandemiei și are ca personaj principal un preot care caută candidați să sară în Dunăre după cruce de Bobotează. Dar rezultatul căutărilor pare puțin important. Pentru ascultătoare, suspansul e dat de situația critică a parohiei preoțești.
preferatele mele
Textele mele preferate sunt “Și de fiii tăi de păzește” a lui Bogdan Coșa și “De ce nu scriu” a Dianei Bădică. Ca și povestirea lui Braniște, cele două nu atacă subiectul pandemiei frontal, dar au de-a face cu oameni și familii care încearcă să-și ducă existența într-un cotidian care pare a le fi potrivnic. Coșa scrie în stilul din “Cât de departe sunt ploile reci”, indirect, realist și precis, despre un băiat și bunicii lui care locuiesc într-o zonă rurală. Băiatul începe să-și înțeleagă rostul pe lume, dar șansele de a se dezvolta emoțional sunt puține într-un mediu izolat, în care resursele și oportunitățile sunt limitate. Cu naratoarea din “De ce nu scriu” m-am identificat cel mai mult, cred, pentru că pare a-mi vorbi direct mie. Nu încearcă neapărat să găsească o soluție la problema din titlul textului, dar sondează din diverse unghiuri “partea șubredă… care la început te modelează, apoi se lasă modelată dar niciodată ștearsă”.
și… concluzia?
Zece dintre cei mai cunoscuți autori contemporani au scris zece proze scurte care formează un tot cubic. Fiecare dintre texte se uită la problemele societății noastre și își imaginează ce consecințe vor avea ele în viitor și cum vor forma ele lumea unui viitor incert. Pandemia e doar un pretext. Mai las linkul către podcastul 2030.ro aici încă o dată, pentru cine nu se sfiește de la a contempla viitorul prin prisma ficțiunii.
your thoughts?