Amélie NothombȚin minte perfect când am citit-o prima dată pe scriitoarea belgiancă Amélie Nothomb. Nu, stai. Scriitoarea japoneză Amélie Nothomb. Așa. Eram la biblioteca din Zorilor în Cluj și… Totuși nu. Scriitoarea chinezoaică? Americană? Probabil singurul lucru pe care chiar pot să îl spun cu certitudine e că noțiunea de proveniență își pierde sensul în cazul Améliei Nothomb. Ceva comun în lumea deschisă și multi-culti de azi. Nothomb s-a născut în Belgia și de la vârsta de 2 până la 5 ani a trăit în Kobe, în Japonia, pentru ca apoi să se mute cu familia în China. Călătoriile internaționale care i-au marcat copilăria se datorează tatălui ei, diplomat belgian staționat pe rând în mai multe țări din lume. 

Să revenim. Era prin 2006 și eram la biblioteca din Zorilor din Cluj, în căutare de ceva nou de citit. Pe vremea aia tocmai redescoperisem că de fapt eu sunt o cititoare și nu știam cum se făcuse că uitasem asta în ultimii câțiva ani. Și am găsit-o pe ea. Antichrista. Tocmai apărută pe raftul de noutăți în bibliotecă. Am împrumutat cartea, probabil cu altele câteva, și m-am dus glonț în Parcul Mare să-mi răsfoiesc descoperirile. Am început și terminat Antichrista pe o bancă într-o zi care știu că nu era foarte caldă. Dar n-am putut-o lăsa din mână. Christa, personajul feminin căreia îi aparține povestea, își amintește de prietenia/rivalitatea cu o colegă pe care o poreclește Antichrista pentru că cele două au o relație atât de furtunoasă. Mai mult nu mai știu. Dar știu că după ziua aia în parc am vânat toate cărțile de Amélie Nothomb pe care le-am putut găsi. 

amélie nothomb, sabotaj din iubire 

“Sabotaj din iubire” a fost publicat în 1993, al doilea roman scriitoarei care dăduse lovitura literară în anul precedent cu “Igiena asasinului”. Începând cu 1992 și până la ora actuală, în 2024, Nothomb a publicat câte un roman în fiecare toamnă. Deși roman e mult spus. Fiecare carte a ei e mai degrabă o nuvelă mai lungă care se axează pe viața unui personaj feminin mai ciudățel, care în general fie are aventuri, fie primește o lecție de viață. Romanele ei au fost publicate la noi începând cu anii ‘90 la Polirom, unele chiar în mai multe ediții. Polirom s-a ținut de treabă vreo 15 ani, dar apoi nu a mai publicat nimic. Acum vreo câțiva ani drepturile au fost preluate de Trei, care a publicat câteva dintre cele mai noi cărți ale scriitoarei. 

Eu aveam totul. Eram o epopee interminabilă. Nu mă simțeam înrudită decât cu Marele Zid: singura construcție omenească vizibilă de pe Lună, cel puțin el era croit la scara mea. El  nu-ți închidea privirea, ci o conducea spre infinit. 

Naratoarea-copil în vârstă de 7 ani spune povestea din “Sabotaj din iubire” cu inocență, fler și o lipsă totală de modestie. Fetița s-a mutat cu părinții în ghetoul Sanlitun din Beijing la vârsta de 5 ani și rămâne acolo timp de 3 ani. Ghetoul e rezervat exclusiv străinilor, dar prietenie e departe de ceea ce vor copiii unii de la alții. “Războiul epic și teribil din ghetoul Sanlitun” începe aproximativ când fetița ajunge în China și urmează să se poarte ani întregi. Cartea nu oferă o imagine idealizată și purificată a copilăriei. Copiii străini din ghetou, inclusiv povestitoarea noastră sunt cruzi, inteligenți și neiertători. Prizonieratul, judecata, sabotajul și tortura țin toate atât de copilăria supremă a naratoarei, cât și de războiul mondial care în ghetoul Sanlitun nu se încheie niciodată. 

o iubire scrisă în stele 

Iubirea naratoarei pentru Elena este nucleul emoțional al romanului “Sabotaj din iubire”, o poveste de dragoste copilărească și obsesivă, descrisă cu o intensitate ce depășește vârsta micii protagoniste. Elena, o fetiță italiană frumoasă, dar și rea și narcisistă, devine pentru naratoare obiectul adorării, un ideal aproape mitologic și incomparabil cu orice ar avea proveniență pământeană.

Elena avea șase ani. Era frumoasă ca un înger care ar poza pentru o fotografie artistică. 

Dar naratoarea trăiește o iubire nefericită, un amestec de fascinație, durere și umilință. În încercarea disperată de a-i câștiga atenția Elenei, fetița învață de la mama sa o strategie care pare să îi aducă succes: să îi arate Elenei dispreț și să o ignore pe cât posibil, o tactică menită să stârnească interesul multadoratei. În ciuda eforturilor, această dinamică nu face decât să sublinieze diferențele dintre cele două fetițe: Elena, distantă și crudă, își păstrează aura de inaccesibilitate, iar povestitoarea noastră rămâne prinsă în labirintul propriilor emoții.  

Când o vedeam, uitam că exist. Numai noaptea, în pat, îmi aminteam de prezența mea. Și atunci sufeream; o iubeam pe Elena și simțeam că această iubire striga ceva. Habar nu aveam despre natura acelui ceva. 

Pe fundalul acestui duel emoțional se desfășoară războiul dintre copiii din ghetou, o luptă ce escaladează până la punctul în care părinții sunt nevoiți să impună un armistițiu. Această intervenție a adulților, percepută de copii ca fiind extrem de jenantă, îi forțează să-și găsească un nou inamic comun, ilustrând absurditatea și teatralitatea conflictelor lor.

Finalul relației dintre naratoare și Elena este sfâșietor și, în același timp, delicios de comic. Dragostea și războiul își găsesc finalul la plecarea din China, dar lecția pe care fetița de 7 ani a învățat-o de la Elena rămâne cu ea pentru tot restul vieții. Iubirea poate ucide, dar cine îi supraviețuiește rămâne cu o poveste de spus.